Neozoic

Depozite de rocă din era cenozoică (Salento, Italia).

Era Neozoică, numită și Neozoic sau Cenozoic (însemnând "viață nouă", din greacă καινός (kainos), "nou", și ζωή (zoe), "viață"), este cea mai recentă dintre cele trei ere geologice clasice. Cuprinde cei 65,5 milioane de ani, începând de la sfârșitul Cretacicului (Mezozoic), când au dispărut ultimii dinozauri tereștri. Durează până astăzi. În decursul acestei ere continuă dezvoltarea mamiferelor și apare omul.

Această eră se îmaprte în 3 subdiviziuni geologice: "Paleogen" ; "Neogen" și "Cuaternar"(atestat in 1963 ca omul s-a dezvoltat in această era, iar in 1987 geologii au descoperit ca aceasta era dureaza 70 de milioane de ani). Era Neozoica , sau “era vieții recente”, cuprinde ultimii 66 milioane de ani din istoria lumii. De-a lungul acestei durate peisajul fizic și formele de viață au prins contur și au ajuns la o formă apropiată de cea de astăzi. Era Neozoică era pusă mai demult în opoziție cu o eră ulterioară, Cuaternară, caracterizată prin apariția omului. Era un act de mândrie cu care omul spera să scape de realitățile biologice, ale descendenței lui animale. Când aceasta nu a mai putut fi contestată, omul a fost nevoit să-și ia poziția modestă de fosil conducător cel mult pentru o perioadă, ceea ce a dus la detronarea Cuaternarului din rangul de eră. Așa se face că, în scara stratigrafică modernă, Neozoicul are următoarea împărțire: Paleogen(40 milioane de ani), Neogen (22 milioane de ani) și Cuaternar, sau Antropogen (1.8 milioane de ani). Numele primelor două perioade semnifică faptul că la început formele de viață au avut un caracter vechi în raport cu cele de astăzi, dobândind ulterior caracterul modern, actual, iar ultimul termen, Antropogen, înseamnă « vremea ce a dat naștere omului » În ce privește lumea vegetală din Neozoic, puțin de spus. Încă din Cretacic, ca urmare a formării catenelor alpine și a modificărilor climatice și geografice, flora a fost înlocuită de flora neofitică, foarte asemănătoare cu cea actuală. Cu alte cuvinte, toate formele primitive de plante au regresat, lăsând loc acelor perfecțiuni de organizare și frumusețe care sunt plantele cu flori. Cu origini timide încă de la începutul Mezozoicului, ele cunosc în Cretacic o mare dezvoltare, pentru ca la începutul Paleogenului o adevarată explozie să întroneze definitiv mai toate familiile ai căror reprezentanți constituie flora actuală. În lumea animală, cu decalajul impus de adaptarea la noile condiții de hrană, revoluția neozoică apare mai târziu. Dar, în mod ciudat, nu cu acestea se definește începutul Neozoicului, ci cu fapte negative: dispariția amoniților și a reptilelor gigantice. Există totuși și un criteriu pozitiv, apariția unor organisme unicelulare, foraminiferele de talie mare, numite Numulitide, ce nu vor exista decât în Paleogen, de unde și tendința de a denumi această perioadă, Numulitic.

În afară de numuliți, Neozoicul este, în domeniul nevertebratelor, era necontestată a moluștelor, mai precis, a scoicilor și a melcilor. Ele sunt adaptate apei sărate marine și apei dulci, iar melcii până și vieții de uscat. Un eveniment important al Neozoicului a fost dezvoltarea mamiferelor, care apăruseră încă din